miercuri, 14 ianuarie 2015

Primii ochelari electronici din lume pentru tratamentul ambliopiei

Magazinul 8ik din cadrul clinicii de oftalmologie Ama Optimex lansează pe piața românească Amblyz - primii ochelari electronici din lume pentru tratamentul ambliopiei, afecțiune oftalmologică ce apare la copii și nedescoperită la timp nu mai poate fi tratată niciodată.
 
Ambliopia sau „ochiul leneș” se manifestă prin vedere bună la un ochi și vedere mai slabă la celălalt. Pe măsură ce trece timpul, creierul se obișnuiește să primească informații numai de la ochiul puternic și îl exclude pe cel slab, într-o masură foarte mare sau definitiv. Astfel, ochiul slab nu mai este folosit. „Fără un tratament corespunzător, la timpul potrivit, ochiul mai slab nu va mai putea fi recuperat niciodată. În toate metodele de tratament, se acoperă ochiul bun sau se scade vederea acestuia prin diverse metode și copilul este forțat, pentru anumite perioade de timp în fiecare zi, să își folosească ochiul slab, explică dr. Carmen Dragne, medic specialist oftalmolog, Clinica Ama Optimex.
 
Ochelarii electronici Amblyz propun o modalitate complet diferită pentru tratamentul ambliopiei. Aceștia au un sistem electronic integrat care obturează automat ochiul bun, pentru un interval de 30 de secunde, forțând copilul să vadă cu celălalt ochi, mai slab. Sunt ușor de folosit, confortabili și estetici, iar copilul îi poartă ca pe oricare altă pereche de ochelari, fără să îi influențeze activitațile zilnice, precum celelalte metode de tratament.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu