marți, 16 august 2016

Fuga după pokemoni provoacă dureri de spate

Fie că lucrăm pe mobil, fie că ”alergăm” după pokemoni sau navigăm pe Internet, petrecem foarte multe ore zilnic cu capul aplecat. Din păcate, această poziție ne suprasolicită coloana vertebrală și ne provoacă dureri la nivel cervical, explică dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic.

”Telefonul este ușor, dar, de obicei, este ținut pe picioare sau cel mult la nivelul taliei atunci când se stă în poziție șezândă. În ambele cazuri, pentru a vedea ecranul  ținem capul în jos. Stând cu orele în această poziție și încercând să aducem telefonul cât mai aproape de ochi, ținem și brațele lipite de corp, suprasolicitând musculatura cuprinsă între ceafă și umăr, care va sta într-o poziție scurtată, nu într-una normală, alungită. La fel de solicitantă pentru brațe și pentru musculatura umerilor este și folosirea mobilului când stăm întinși în pat”, explică dr. Iulia Belc, medic primar medicină fizică și recuperare medicală.

Poziția este la fel de defectuoasă și  atunci când ne uităm pe ecranul telefonului în timp ce mergem pe stradă - cum se întâmplă tot mi des în ultimele luni, ca urmare a maniei create de apariția celui mai descărcat joc din acest an, Pokemon Go -, obligând coloana să aibă permenent o înclinație de cel puțin 30 de grade spre partea din față a corpului.
 

”Petrecând mult timp încordați, în această poziție similară cu cea a lucrului la birou, când vom dori să întindem mâna după un obiect aflat la o oarecare distranță și vom trage de musculatură ne vom confrunta cu o durere violentă tocmai din cauza deranjării fibrei musculare, obișnuite să stea pe o porțiune cu mult scurtată. Durerile pot apărea la nivelul coloanei cervicale sau la nivelul umerilor, iar o dată cu înaintarea în vârstă, aceste poziții vicioase pot determina și apariția unor modificări degenerative la nivelul coloanei vertebrale, a discurilor intervertebrale. În astfel de cazuri durerile devin mult mai puternice și pot fi însoțite de limitarea mobilității”, subliniază specialistul Bio Ortoclinic.

Ce ne sfătuiesc specialiștii:

- Să renunțăm la a naviga pe telefon măcar atunci când suntem pe stradă, limitându-ne cel mult la convorbiri prin intermediul căștilor.

- Să adoptăm neapărat o poziție corectă. De exemplu, atunci când stăm la birou e bine să sprijinim mâinile pe birou, ținând telefonul ceva mai sus și încercând să controlăm poziția cefei și a capului, astfel încât să nu stea aplecat, ci drept, când vrem să vizualizăm ecranul telefonului. Același control al poziției capului trebuie să existe și atunci când utilizăm mobilul în poziția șezând.

- La primele semne de durere sau de omorțire a mâinilor trebuie făcută o pauză de cel puțin 10 minute în utilizarea telefonului sau a tabletei.
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu