miercuri, 15 martie 2017

Anestezia totala, intre durere si substante bine alese

"-Doamnei sa ii pui substanta din aia buna, ca mai vrea copii!" este replica unui medic roman, care imi rasuna in minte iar si iar.
Dupa ce ca a trecut prin trauma unei sarcini oprite in evolutie, cu ochii umflati de plans si cu nasul in batista, intr-o stare fizica lamentabila, pacienta a fost plimbata o bucata buna de vreme prin tot spitalul, pana cand doctorei care ii urmarise sarcina i s-a facut mila de ea si i-a zis:
"-Pana nu ii dai darul (n.r.-anestezistei), nu te baga in seama!" Nici nu se punea problema sa nu ii dea, fiindca stia foarte bine cum functioneaza lucrurile in sistemul public, dar ea era imbracata intr-un simplu halat de spital, fara buzunare, fara geanta si fara telefon. Afland adevaratul motiv pentru care era lasata sa sufere si mai tare, a plecat taras-grapis catre iesire, pentru a lua legatura cu sotul sau. Plicul era pregatit, asa ca se prezinta din nou la anestezista, care de data aceasta o bate usor pe umar si ii spune:
"-Nu va faceti griji, doamna! Totul va fi bine!", apoi tranteste usa cabinetului si in scurt timp pacienta e chemata in sala, unde urma sa se desparta de ultimele ramasite ale fatului sau mort. Tot asteptand pe la usile cabinetelor, sotul o aude la un moment dat pe ginecoloaga sotiei, spunandu-i anestezistei:
"-Doamnei sa ii pui substanta din aia buna, ca mai vrea copii!" Exista si substante rele?, s-a intrebat omul pe moment, cutremurandu-se cu totul. Doamne fereste! I-a povestit colegei mele (sotiei sale) intreaga scena abia peste ceva vreme, cand aceasta  ramas din nou insarcinata si gandul primului lor nenascut nu o mai afecta atat de tare. Tot atunci au hotarat ca, indiferent ce se va intampla, pe viitor sa mearga la privat.
 
Personal, nu stiu ce sa mai cred nici despre privat. Cred ca tine in primul rand de noroc, de caracterul medicului si abia apoi de substante. Am avut 2 anestezii generale ca adult (adica de care imi pot aminti) si pot spune ca au fost experiente complet diferite. Ambele in privat, deci in niciun caz nu a fost vorba de bani.
Si, ca sa nu lasam loc de interpretare cu privire la dificultatea interventiilor, mentionez ca au fost una in scop diagnostic, iar cealalta tot minim invaziv, cu durata scurta, probabil 15-20 minute, nu-mi amintesc exact.
Prima interventie a fost atat de traumatizanta incat nici nu vroiam sa mai aud vreodata de anestezie generala. Imi amintesc frigul care m-a cuprins in sala de operatii si medicul care a strigat catre asistente: "Dati aerul mai tare!, nu vedeti cum tremura?" Nu stiu cat tremuram de frig sau cat de frica, si atunci nici nu am avut prea mult timp sa meditez la asta, fiindca in urmatoarea secunda probabil am adormit. M-am trezit cu asistenta la capul patului, in salon, care ma intreba cum ma simt si insista sa nu misc capul. M-am straduit sa o ascult, desi m-as fi ridicat chiar in clipa aceea sa merg la baie. Dupa ceva vreme s-au indurat de vezica mea, si vazand ca ma simt bine mi-au dat voie sa merg acasa. Am coborat scarile clinicii ajutata de sot, iar in vestiar, dupa ce m-am aplecat sa ma incalt, mi s-a facut rau. Nu stiu daca am lesinat sau doar am avut impresia, dar din clipa aceea, cand am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, 2 zile nu am mai fost om. Am stat in pat de vineri pana duminica, cu senzatie de greata dusa catre voma, dureri de cap si stomac, ameteli, slabiciune si depresie indusa de toata starea proasta, la care nu ma asteptasem nicio secunda. Iar faptul ca in urma investigatiei rezultase ca sunt sanatoasa si trec prin toate acele stari fara sa fi gasit vreo pista pe care sa o urmez ma enerva cu atat mai tare. Stiu ca nu suna prea bine, dar simteam ca platisem o caruta de bani ca sa ma simt rau, si nu primeam in schimb nicio recompensa.
A doua interventie cu anestezie generala, facuta in alta clinica, cu un alt medic (renumit ca si primul), a fost cu totul diferita. I-am explicat de la inceput prin ce am trecut randul trecut si ca imi e groaznic de frica. M-a incurajat sa stau calma, ca totul va fi bine, dar desi i-am spus ca voi avea incredere in el recunosc ca in adancul sufletului ramasese un sambure de indoiala. El nu stia prin ce am trecut..., eu nu stiam cum lucreaza. Am avut insa noroc si totul a fost bine, din toate punctele de vedere. Nicio durere de cap, nicio senzatie de greata... As fi putut merge la serviciu in aceeasi zi daca nu mi-as fi luat concediu.
 
Concluzia?
Pentru mine, cred ca totul a fost o lectie, o lectie din care sa invat sa cer raspunsuri atunci cand platesc pentru ceva si sa nu imi fie rusine sa am pretentii pe banii mei. Toti avem dreptul la mai mult si niciun medic nu ar trebui sa se supere daca ne interesam cu privire la medicatia si riscurile anumitor interventii. Unii poate omit sa ne spuna din proprie initiativa fiindca sunt pur si simplu prea ocupati, dar daca se supara atunci cand pacientul ii roaga in mod expres, atunci nu au nicio scuza!
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu