marți, 18 aprilie 2017

Doctor Marilena Băluță - Cât costă FIV

Întrucât numărul cuplurilor cu probleme de fertilitate crește de la o zi la alta, tot mai mulți români apelează cu încredere și nerăbdare la medici pentru a-i ajuta să devină părinți. Dacă sarcina tot întârzie să apară după multiple investigații și tratamente, cele mai multe perechi au indicație să apeleze la procedurile de reproducere umană asistată (RUA). La aflarea veștii, cuplul se bucură pe de o parte că nu e totul pierdut, dar pe cealaltă parte este dezorientat din cauza costurilor financiare mari pe care le implică visul de a deveni părinți.

Doctor Marilena Băluță (medic specialist obstetrică-ginecologie şi embriolog (Clinica MEDICUM), a făcut un research despre costurile pe care le implică procedura și tratamentul aferent.
Iată ce spune specialista care a adus pe lume sute de bebeluși:
"S-a tot vorbit despre cât costă o procedură de fertilizare in vitro. În functie de respondent, tarifele au variat între 3000 și 5000 de euro și au inclus prețurile analizelor, investigațiilor (HSG, histeroscopie, laparoscopie), tratament și procedură. La aceste tarife se mai pot adăuga cheltuieli legate de deplasare și cazare pentru acele cupluri care aleg să facă procedura într-un alt oraș sau o altă țară. Nu se poate vorbi de un tarif standard pentru procedură, pentru că fiecare cuplu care este inclus în programul de fertilizare in vitro beneficiază de o schemă terapeutică individualizată, care atrage după sine investigații, tratamente pre-procedură (medicale și/sau chirurgicale), necesitatea repetării procedurii sau procedură cu ovocite sau spermă de la donator".